10 martie, 2010

Jocuri de imagine

Postat și pe noul blog
Colegul meu, dl. deputat Nicușor Păduraru, mi-a luat vorbele din gură (așa cum se spune) cu postarea sa de pe blogul personal.
Așa cum discutam și cu un prieten din presă, cred doar că dl. Nichita vrea să-și creeze ceva de vândut. Ofensiva sa mediatică din ultimele două zile denotă 2 lucruri: disperare și disperare. Era în afara jocurilor din PSD, așa că a trebuit să inventeze ceva ca să fie luat în seamă. Jocul său are mai multe componente, iar cine l-a sfătuit (și bănuiesc eu cine, felicitări!) l-a sfătuit bine:
1) Pro: dacă justiția îl ia la întrebări, e un "atac politic murdar" al cuiva împotriva unui atât de notoriu "lider" al PSD; Contra: dovezile și percepția sa publică - după 7 (șapte) ani de mandat, Iașul, pe care "îl iubește precum pământul de sub picioare" arată așa cum îl vedem azi.
2) Pro: În PSD nu mai e "cine-i ăsta?", ci "contracandidatul lui Năstase", fost prim-ministru, fost "aproape președinte", ca și Geoană, deci, ce mai, persoană importantă :) Contra: cu cât te cațeri mai sus în copac, cu atât te bate mai tare vântul... (nici o aluzie :) )

Asta ar trebui să-i întărească poziția în organizația locală de partid (unde primarii pot gândi și altfel, deh, a naibii democrație), iar în oraș...
În oraș, cetățenii ar trebui brusc să privească cu simpatie la listele de la întreținere, să se suie voioși în autobuze spre a fi pocniți de derbedei. Ar trebui ca 25.000 familii să plătească cu un zâmbet larg comisionul pentru Termoservice (mă întreb dacă nu cumva în lunile de vară comisionul acestuia nu e comparabil cu cheltuielile de întreținere), asta în timp ce ar privi plini de speranță un portret de PSD-ist la ghișeul administratorului (așa cum l-au admirat pe Geoană în campania de acum 4 luni). Ar mai trebui ca toți ieșenii să se inghesuie la plata împrumuturilor făcute la Dexia și să facă demonstrații pentru contractarea unuia nou... Iar șoferii... sunt sigur că ceea ce rostesc și eu și toți colegii din trafic în fiecare dimineață pe străzile Iașului nu sunt altceva decât mulțumiri bine direcționate (și intenționate, desigur) către d-sa.

Cum, nu vă place tabloul tocmai descris?... Nu se poate... Înseamnă că nu susțineți proiectele Iașului! Rușine vouă.... Să știți că vă voi pârî cuiva, nu știu exact cui, dar cuiva important, cu funcție, pe care tocmai l-am sunat după ce i-am trimis o scrisoare deschisă... E drept că nu știu dacă-mi va răspunde la scrisoare... De fapt nu știu dacă va deschide scrisoarea mea deschisă... După cum nu sunt sigur că-mi va răspunde la telefon... Dar să știți că voi spune toate aceste lucruri presei... Și veți vedea voi...

Nu sună bine? Nu se poate, v-o spun eu, cel care am lăsat pe rând, desigur, "orașul în frig", apoi "orașul în întuneric", apoi, cu "ambiția mea personală" nu am vrut să aprob (eu și colegii mei) cheltuirea a 816 Euro/mp construcție la niște blocuri la care constructorii ar fi zis "bogdaproste" și la 500 Euro/mp șamd...

Aaaa și să nu uit... Fiți convinși că aparițiile media ale d-lui Nichita din ultimele 2 zile (B1 TV, Realitatea TV, Evenimentul Zilei etc.) vă aparțin și Dvs. dragi ieșeni. Că nu-s pe gratis, iar ieftine nicidecum. Și sunt convins, așa cum suntem cu toții, că ele au fost plătite din banii Dvs. (salariul d-sale de la Primărie) și din banii Dvs. (cotizațiile Dvs., stimați ieșeni din PSD)...

:) (nu e un zâmbet malițios, nu fiți răi...)